Film

Memories

Japonia · 1995
Regia: Kôji Morimoto
Memories este un film science-fiction de antologie, bazat pe trei povești scurte de-ale lui Katsuhiro Ôtomo, care propun ipoteze inedite despre lumi distopice, comentând asupra unor aspecte profunde ale vieții.

Magnetic Rose (Kanojo no Omoide) se concentrează pe echipajul unei nave spațiale numite Corona, aflată în misiune când interceptează un semnal S.O.S. Urmărindu-l, echipajul ajunge la un cimitir de nave spațiale care gravitează în jurul unei stații uriașe. Noua descoperire le pune tuturor viața în pericol.

Stink Bomb (Saishū-heiki) urmărește povestea unui tehnician de laborator pe nume Nobuo Tanaka, ce înghite din greșeală o pastilă ce se dovedește a fi o armă biologică. Imediat ce a înghițit-o, corpul lui Tanaka începe să emită un miros groaznic, ce omoară orice ființă din jur.

Cannon Fodder (Taihô no Machi) ne transpune într-un oraș echipat cu zeci de tunuri, care se află într-un război continuu. Inamicul este un oraș mișcător despre care nimeni nu știe cu adevărat dacă există, pentru că nu îl pot vedea de fumul gros de tun.

Festivaluri și premii:
Mainichi Film Concours, 1996 – Premiul Ofuji Noburo

Cu
Marc Swint, Robbie Daymond, Frank Todaro
Categoria
Animație
Audiența
N. 15 – Filme nerecomandate tinerilor sub 15 ani
Durata
1h 53min
Limba
Japoneză
Subtitrarea
Română

Bilete

Momentan nu există bilete disponibile pentru acest film.